This site uses cookies.
Some of these cookies are essential to the operation of the site,
while others help to improve your experience by providing insights into how the site is being used.
For more information, please see the ProZ.com privacy policy.
This person has a SecurePRO™ card. Because this person is not a ProZ.com Plus subscriber, to view his or her SecurePRO™ card you must be a ProZ.com Business member or Plus subscriber.
所属
This person is not affiliated with any business or Blue Board record at ProZ.com.
英語 から ルーマニア語: Margaret Atwood – Cat’s Eye General field: 芸術/文学 Detailed field: 詩&文学
原書のテキスト - 英語 Miss Stuart likes art. She has us bring old shirts of our fathers from home, so we can do messier art without getting our clothes dirty. While we scissor and paint and paste she walks the aisles in her nurse’s mask, looking over our shoulders. But if anyone, a boy, draws a silly picture on purpose, she holds the page up in mocking outrage. "This guy here thinks he's being smart. You’ve got more between the ears than that!” And she flicks him on the ear with her thumb and fingernail.
For her, we make the familiar paper objects, the pumpkins, the Christmas bells, but she has us to do other things too. We make complicated floral patterns with a compass, we glue odd substances to cardboard backings: feathers, sequins, pieces of macaroni garishly dyed, lengths of drinking-straw. We do group murals on the blackboards or on large rolls of brown paper. We draw pictures about foreign countries: Mexico with cactuses and men in enormous hats, China with cones on the heads and seeing-eye boats, India with what we intend to be graceful, silk-draped women balancing cooper urns, and jewels on their foreheads.
I like these foreign pictures because I can believe in them. I desperately need to believe that somewhere else these other foreign people exist. No matter that at Sunday School I’ve been told such people are either starving or heathens or both. No matter that my weekly collection goes to convert them, feed them, smarten them up. Miss Lumley saw them as crafty, given to he eating of outlandish or disgusting foods and to acts of treachery against the British, but I prefer Miss Stuart’s versions, in which the sun above their heads is cheerful yellow, the palm trees a clear green, the clothing they wear is floral, their folk-songs gay. The women chatter together in quick incomprehensible languages, they laugh, showing perfect, pure-white teeth. If these people exist I can go there sometime. I don’t have to stay here.
“Today”, says Miss Stuart, “we are going to draw what we do after school.”
The others hunch over their desks, I know what they will draw: skipping ropes, jolly snowmen, listening to the radio, playing with a dog. I stare at my own paper, which remains blank. Finally I draw my bed, with myself in it. My bed has a dark wooden headboard with curlicues on it. I draw the window, the chest–of-drawers. I color in the night. My hand holding the black crayon presses down, harder and harder, until the picture is entirely black, until only a faint shadow of my bed and my head on the pillow remains to be seen.
翻訳 - ルーマニア語 Domnișoarei Stuart îi place arta. Ne pune să aducem de acasă cămăși vechi de-ale taților noștri ca să putem să ne vedem de arta noastră mai dezordonată fără să ne murdărim hainele. În timp ce tăiem și pictăm și lipim, ea se plimbă printre rânduri, cu masca ei de asistentă, uitându-se peste umerii noștri. Dar dacă cineva, vreun băiat, desenează intenționat ceva prostesc, ridică pagina cu o revoltă batjocoritoare. „Flăcăul ăsta de aici se crede deștept. Ai mai mult de atât între urechi!” Și îl lovește ușor peste ureche cu degetul mare și unghia.
Pentru ea facem obiectele obișnuite din hârtie, dovlecii, clopoțeii de Crăciun, dar ne punem să facem și alte lucruri. Facem modele florale complicate cu un compas, lipim substanțe ciudate pe spatele unor cartoane: pene, paiete, bucăți de macaroane vopsite strident, paie pentru băuturi de diferite lungimi. Facem picturi murale pe table de scris sau pe role mari de hârtie maro. Facem desene despre țări străine: Mexicul cu ai săi cactuși și bărbați cu pălării enorme, China cu pălării conice și bărci „cu ochi”, India cu ceea ce credem că sunt femei grațioase înveșmântate în mătase, cu bijuterii pe frunte și ținând în echilibru urne din cupru.
Îmi plac aceste desene străine deoarece pot să cred în ele. Am nevoie cu disperare să cred că undeva, acești alții, străini, există. Nu contează că la Școala de Duminică am aflat că astfel de oameni ori mor de foame, ori sunt păgâni, ori ambele. Nu contează că economiile mele săptămânale merg spre a-i converti, a-i hrăni, a-i deștepta. Domnișoara Lumley i-a văzut vicleni, ținând cont de mâncărurile lor ciudate sau dezgustătoare și de faptele lor de trădare împotriva britanicilor, dar prefer variantele domnișoarei Stuart, în care soarele deasupra capetelor lor este un galben jucăuș, palmierii, un verde clar, veșmintele pe care le poartă sunt înflorate, cântecele lor tradiționale, vesele. Femeile sporovăiesc între ele în graiuri repezi, de neînțeles, și râd, arătându-și dinții perfecți, de un alb pur. Dacă acești oameni există, pot merge acolo într-o zi. Nu trebuie să rămân aici.
„Astăzi”, spune domnișoara Stuart, „vom desena ce facem după orele de școală.”
Ceilalți se apleacă asupra băncilor. Știu ce vor desena: corzi de sărit, drăgălași oameni de zăpadă, ascultând radioul, jucându-se cu un câine. Mă uit la foaia mea care rămâne goală. Într-un sfârșit, îmi desenez patul și pe mine în el. Patul meu are un tăblier din lemn închis la culoare, cu ornamente. Desenez fereastra, scrinul. Colorez noaptea. Mâna care ține creionul negru apasă mai tare și mai tare până când desenul este aproape în întregime negru, până când nu se mai poate vedea decât o umbră slabă a patului și a capului meu pe pernă.
Poetry, indeed, cannot be translated; and, therefore, it is the poets that preserve the languages; for we would not be at the trouble to learn a language if we could have all that is written in it just as well in a translation. But as the beauties of poetry cannot be preserved in any language except that in which it was originally written, we learn the language.
