ProZ.com translation contests »
5th ProZ.com Translation Contest: "Travel" » English to Romanian » Entry #2792

Source text in English

Translation #2792

All travel is now merely a means of moving a camera from place to place, all travellers are ruled by the all-powerful lens. Visitors old-fashioned enough to wish only to stand and look with their anachronistic eyes are shoved aside by the photographers, who take it for granted that while they do their ritual focusing, nothing else may move or cross their vision. Those peculiar souls without a camera must step aside for those more properly occupied, must wait while the rituals take place, and must bide their time while whole coaches stop and unleash upon the landscape the Instamatic God. And the populations of whole countries seeing themselves cannibalised, swallowed up, vacuumed into the black-ringed staring eye, wrench what they can from the cannibals. You want picture my house, my camel? You pay.

None of this would matter, perhaps, if anything worthwhile was being accomplished. If all the constant busyness and clicking produced, at its end, what had not existed before, images of beauty captured or truth told. But, sadly, this isn't so. The camera is simply graffiti made respectable.

The camera is the means by which we stamp ourselves on everything we see, under cover of recording the Wonders of the World already wonderfully
recorded by professionals and on sale at every corner bookshop and newsagent. But what use to show Aunt Maud, back home, postcards of the Tuscan landscape, since we are not in the picture to prove that we were there?

No stretch of rocks has verity unless I am within it. No monument exists
but for my wife, leaning against it. No temple is of interest without my face beside it, grinning. With my camera I appropriate everything beautiful, possess it, shrink it, domesticate it, and reproduce it on my blank sitting-room wall to prove to a selected audience of friends and family the one absolutely vital fact about these beauties: I saw them, I was there, I photographed them, and, ergo, they are.

from "Amateur Photography: the World as it isn't and our Fred" by Jill Tweedie in the Guardian
Călătoria ȋnseamnă astăzi doar un prilej de a muta un aparat de fotografiat dintr-un loc ȋn altul; toți turiștii sunt la cheremul atotputernicei lentile foto.
Vizitatorii suficient de demodați să vrea numai să stea ȋntr-un loc și să admire priveliștea cu ochii lor anacronici sunt ȋmpinși ȋn lături de fotografi, care consideră de la sine ȋnţeles că nimeni și nimic nu se poate mișca sau trece prin raza lor de acțiune ȋn timp ce ei ȋși execută ritualurile de focalizare. Sufletele acelea stinghere cărora le lipsește aparatul de fotografiat trebuie să se dea la o parte pentru cei care au treburi mai importante, trebuie să aștepte pȃnă la terminarea ritualurilor, și trebuie să ȋși găsească altceva de făcut ȋn timp ce autocare ȋntregi parchează pentru a dezlănțui asupra ȋntregului peisaj Dumnezeul Instamatic. Iar ȋntregi naţiuni, văzȃndu-se canibalizate, ȋnghițite, aspirate de ochiul sticlos și fix, ȋncercuit ȋn negru, ȋnhaţă și ele ce pot de la canibali. Vrei poză, casă, cămilă? Plătești.

Nimic dintre toate astea n-ar conta, poate, dacă s-ar crea ceva cu adevărat memorabil. Dacă toată preocuparea asta constantă și clicăitul ar produce, ȋn cele din urmă, ceva ce nu a existat ȋnainte, imagini care captează frumusețea pură sau adevărul viu. Dar, din păcate, nu este cazul. Aparatul de fotografiat este pur și simplu un soi graffiti respectabil.

Aparatul de fotografiat este mijlocul prin care ne punem amprenta pe tot ce vedem, sub pretextul că documentăm Minunile Lumii deja minunat documentate de profesioniști și de vȃnzare la orice librărie sau tarabă de ziare din colț de stradă. Dar ce folos să ȋi arătăm tușii Maud, cȃnd ne ȋntoarcem acasă, cărți poștale ale peisajului toscan, din moment ce noi nu apărem ȋn fotografie pentru a dovedi că am fost acolo?

Nici o regiune stȃncoasă nu este reală pȃnă cȃnd nu mă aflu ȋn ea. Nici un monument nu există fără nevastă-mea, care se sprijină de el. Nici un templu nu e interesant fără fața mea, rȃnjind alături de zidurile lui. Cu aparatul meu de fotografiat pot să ȋmi ȋnsușesc tot ce e frumos, să ȋl posed, micșorez, domesticesc, și reproduce pe pereții sufrageriei mele pentru a dovedi unui public select format din prieteni și rude un fapt absolut vital despre aceste frumuseți: le-am văzut, am fost acolo, le-am fotografiat, și ergo, ele există.

Din “Fotograful amator: Lumea așa cum nu este și al nostru Fred” de Jill Tweedie, The Guardian.