Ce que je vais raconter de ma première nuit de New York fera sourire les Américains;
aussi bien est-ce dans ce but que je l'écris. Dans un livre du merveilleux Rudyard Kipling,
je me rappelle avoir lu les épouvantes du sauvage Mowgli la première fois qu'il coucha
dans une cabane close: l'impression de sentir un toit au-dessus de sa tête lui devint bientôt
si intolérable, qu'il fut obligé d'aller s'étendre dehors à la belle étoile. Eh bien! J'ai presque
subi cette nuit une petite angoisse analogue, et c'étaient les gratte-ciel, c'étaient les grandes
lettres réclames au-dessus de moi, c'étaient les grands tonneaux rouges montés sur leurs
échasses de fonte; trop de choses en l'air, vraiment, pas assez de calme là-haut. Et puis, ces
six millions d'êtres humains tassés alentour, ce foisonnement de monde, cette superposition à
outrance oppressaient mon sommeil. Oh! Les gratte-ciel, déformés et allongés en rêve! Un en
particulier (celui du trust des caoutchoucs, si je ne m'abuse), un qui surgit là très proche, un
tout en marbre qui doit être d'un poids à faire frémir! Il m'écrasait comme une surcharge, et
parfois quelque hallucination me le montrait incliné et croulant...
C'est dimanche aujourd'hui; le matin se lève dans une brume lourde et moite; il fera une
des chaudes journées de cette saison automnale qu'on appelle ici «l'été indien». Sur New
York pèse la torpeur des dimanches anglais et, dans les avenues, les voitures électriques
ont consenti une trêve d'agitation. Rien à faire, les théâtres chôment et demain seulement je
pourrai commencer à suivre les répétitions du drame qui m'a amené en Amérique. Mais dans
le voisinage, tout près, il y a Central Park, que j'aperçois par ma fenêtre, avec ses arbres déjà
effeuillés; j'irai donc là, chercher un peu d'air et de paix. | Relatarea, în cele ce urmează, despre prima mea noapte în New York îi va face pe Americani să surâdă; de altminteri acesta e scopul pentru care v-o scriu. Într-o carte a minunatului Rudyard Kipling, îmi amintesc cum citisem despre spaimele băiatului junglei Mowgli, în timp ce dormea pentru prima oară într-o colibă închisă; Impresia de a simţi un acoperiş deasupra capului îi devenise în curând atât de insuportabilă, încât fuse obligat să iasă pentru a se întinde afară sub cerul liber; Ei bine! Aproape că am îndurat în această noapte un pic de nelinişte asemănătoare, şi era vorba de zgârie-nori, erau literele mari ale reclamelor deasupra mea; erau butucii mari de culoare roşie montaţi pe picioroangele din fontă; prea multe lucruri în aer, cu adevărat, nu e o linişte îndeajuns acolo sus. Şi apoi aceste şase milioane de fiinţe umane îndesate în jur, această abundenţă de lume, această suprapunere în exces, îmi înnăbuşeau vara. Oh! Zgârie-norii, deformaţi şi alungiţi în vis! Unul anume în mod special (cel al trustului de anvelope, dacă nu mă înşel), unul care stă să ameninţe de foarte aproape, în întregime din marmură, care trebuie sa aibă o greutate care te face să tremuri! Mă strivea ca o supragreutate, şi câteodată printr-o halucinaţie, mi se arăta înclinat şi stând să se prăbuşească… Azi e duminică; soarele răsare într-o ceaţă grea şi umedă; va fi una din zilele calde ale anotimpului de toamnă căreia i se spune aici «l'été indien» (n.t. din limba franceză: în calendarul popular, scurta revenire a zilelor călduroase de vară, la sfârşit de toamnă şi început de iarnă, denumită în limba română vara Sfântului Martin). Deasupra New York-ului apasă căldura zilelor de duminică englezeşti şi, pe bulevarde, autovehiculele electrice au convenit un armistiţiu asupra agitaţiei. Nimic de făcut, teatrele şomează şi eu voi putea începe doar mâîne să frecventez repetiţiile dramei care m-a adus în America. Dar în vecinătate, foarte aproape, se află parcul Central Park, pe care îl pot vedea uitându-mă pe fereastră, cu arborii deja desfrunziţi; Voi merge deci în parc, căutând o gură de aer curat şi pace.
|