Ce que je vais raconter de ma première nuit de New York fera sourire les Américains;
aussi bien est-ce dans ce but que je l'écris. Dans un livre du merveilleux Rudyard Kipling,
je me rappelle avoir lu les épouvantes du sauvage Mowgli la première fois qu'il coucha
dans une cabane close: l'impression de sentir un toit au-dessus de sa tête lui devint bientôt
si intolérable, qu'il fut obligé d'aller s'étendre dehors à la belle étoile. Eh bien! J'ai presque
subi cette nuit une petite angoisse analogue, et c'étaient les gratte-ciel, c'étaient les grandes
lettres réclames au-dessus de moi, c'étaient les grands tonneaux rouges montés sur leurs
échasses de fonte; trop de choses en l'air, vraiment, pas assez de calme là-haut. Et puis, ces
six millions d'êtres humains tassés alentour, ce foisonnement de monde, cette superposition à
outrance oppressaient mon sommeil. Oh! Les gratte-ciel, déformés et allongés en rêve! Un en
particulier (celui du trust des caoutchoucs, si je ne m'abuse), un qui surgit là très proche, un
tout en marbre qui doit être d'un poids à faire frémir! Il m'écrasait comme une surcharge, et
parfois quelque hallucination me le montrait incliné et croulant...
C'est dimanche aujourd'hui; le matin se lève dans une brume lourde et moite; il fera une
des chaudes journées de cette saison automnale qu'on appelle ici «l'été indien». Sur New
York pèse la torpeur des dimanches anglais et, dans les avenues, les voitures électriques
ont consenti une trêve d'agitation. Rien à faire, les théâtres chôment et demain seulement je
pourrai commencer à suivre les répétitions du drame qui m'a amené en Amérique. Mais dans
le voisinage, tout près, il y a Central Park, que j'aperçois par ma fenêtre, avec ses arbres déjà
effeuillés; j'irai donc là, chercher un peu d'air et de paix. | Ceea ce vreau să vă povestesc despre prima mea noapte în New York va face să surâdă pe americani: acesta este și scopul cu care am scris. Într-o carte scrisă de către minunatul Rudyard Kipling, îmi amintesc să fi citit despre îngrozitoarele sentimente ale lui Mowgli când a dormit pentru prima dată într-o cabană: sentimentul de a avea un acoperiș deasupra capului devine, în scurt timp, atât de nesuportat, că se vede obligat să doarmă in aer liber. Ei bine! Simțeam in acea noapte o mică neliniște similară, provocată de către zgârie-norii, de către literele imense ale anunțurilor publicitare ce se aflau deasupra mea, de către marile butoaie roșii susținute de picioroange de fier; pera multe lucruri suspendate in aer; în realitate pera puțină liniște acolo. Și cele șase milioane de ființe umane concéntrate împrejur, acea forfotă a lumii, această aglomerație excesivă, oprimă visul meu. O! Zgârie-norii, iluzie distorsionată și alungită. În particular, cel ce mai aproape se ivește, întreg îmbrăcat în marmură, ce trebuie să aibe o greutate uluitoare, mă înfioară. Mă aplastează ca pe o suprasarcină și de aceea, orice halucinație mi-l arată înclinat și dezagregat. Astăzi este duminică; ziua începe cu o brumă copleșitoare și jilavă; va fi una dintre cele mai călduroase zile ale acestui anotimp tomnatic, ce o numesc aici "vară indiană". Deasupra orașului New York planează apatía duminicilor engleze și pe străzi, mașinile electrice dau armistitu forfotei. Nimic de făcut; teatrele șomează și de-abia maine voi putea începe să văd repetitiile operei dramatice ce m-au adus pană în America. Dar în împrejurimi, foarte aproape, se află Central Park, ce pot vedea de la fereastra mea, cu copacii săi deja desfrunziti; deci voi merge acolo căutand un pic de aer și liniște. |