Mil veces lo he pensado y algunas veces lo he dicho ya: no hay que temer la uniformidad y la monotonía. La pasmosa facilidad de comunicaciones, los ferrocarriles, el telégrafo y el teléfono, que llevan a escape mercancías y personas de un extremo a otro de la tierra, y que transmiten y comunican el pensamiento y la palabra con la rapidez del rayo, no logran aún, ni lograrán nunca, identificarnos, desteñirnos, digámoslo así, y hacer que perdamos el sello característico de casta, lengua, nación y tribu que cada cual tiene. Se diría que para precavernos contra el roce, que pudiera limar y pulir las diferencias, nos armamos instintivamente de una virtud conservadora de lo castizo que persiste en el fondo, aunque superficialmente desaparezca.
Lo que llaman ahora high-life, o dígase aquella parte de la sociedad más rica, elegante y empingorotada, nos parece que debe ser cosmopolita, y sin embargo no lo es. Hombres y mujeres hablan en francés tan bien y a veces mejor que en español. Algunos chapurrean además la lengua inglesa y hasta la alemana. Cuando leen algo leen libros extranjeros porque de los indígenas se aburren, sin que nos empeñemos en dilucidar aquí si con razón o sin ella. Los caballeros, como no carezcan de metales preciosos o de los signos que los representan, se hacen traer de Londres trajes, caballos y coches, y las señoras se hacen traer de París vestidos y tocados. La cocina francesa hace que la española se olvide o se pervierta. Y por último, la costumbre del veraneo rara vez lleva a sus castillos y quintas a nuestros elegantes de ambos sexos, sino se los lleva a Francia, a Suiza, a Inglaterra, o a más hiperbóreas regiones. Cuando la guita es corta y no puede esparciarse el cimbel, debe volar por lo menos hasta Biarritz.
Pues bien: con todo eso, y a pesar de todo eso, nuestra high-life sigue siendo tan española como en lo antiguo, y no necesita el autor de comedias y de novelas, a fin de conservar el color local y nacional de sus personajes, buscarlos bajo las ínfimas capas sociales, o ir por ellos a las Batuecas o a los más esquivos, alpestres y recónditos lugares. | Mii de ori m-am gândit și uneori chiar m-am expresat: nu trebuie să-ți fie teamă de uniformitate și nici de monotonie. Uluitoarea ușurință a comunicărilor de masă: căile ferate, telegraful, telefonul, ce duc cu o viteză uluitoare mărfuri și persoane dintr-o parte în alta a pământului și ce transmit și comunică gândul și cuvântul cu viteza fulgerului, încă nu au reușit și nu vor reuși niciodată să ne dea identitate, să ne șteargă, să spunem așa, și să facă să pierdem nota caracteristică de castă, limbă, națiune și trib, ce fiecare are. Se pare că, pentru a ne preveni împotriva contactului ce ar putea pili și șlefui diferențele, ne înarmăm instinctiv de o virtute conservatoarea a castitații ce persistă în interior, chiar daca superficial este dispărută. A ceea ce se numește acum "high-life", sau clasa cea mai bogată, elegantă și bine poziționată a societații, avem impresia că trebuie să fie cosmopolită, dar cu toate acestea, nu este. Bărbați și femei vorbesc atat de bine limba franceză că uneori o vorbesc mai bine ca limba spaniolă. Pe lânga aceasta, unii stâlcesc în limba engleză și în limba germană. Când citesc ceva, citesc cărți străine deoarece de cele autohtone se plictisesc, fără să insistăm a explica aici dacă o fac cu sau fără motiv. Aristocrații, ce nu duc lipsă de metale prețioase și de blazoanele ce îi reprezintă, fac să li se aducă din Londra costume, cai și calești iar aristocratele fac să li se aducă din Paris rochii și pălării. Bucătăria franceză face să fie uitată sau alterată cea spaniolă.Și în ultimul rând, obiceiul de a își petrece vacanța de vară, rareori aduce ambele nostre elegante sexe la castelele și conacele lor de vacanță, ci îi duce în Franța, Elveția, Anglia sau în regiunile cele mai hiperboreane. Când moșiile nu sunt extinse și nu se pot distra vânând , trebuie să se deplaseze cel puțin până la Biarritz. Asadar, cu toate astea, și în ciuda acestora, a noastra "high-life" continuă să fie atât de spaniolă cum era în trecut și autorul de comedii și romane, cu scopul de a păstra culoarea locală și națională a personajelor sale, nu are nevoie să le caute între cele mai joase clase sociale sau să le caute în Batuecas sau în locurile cele mai aride, muntoase și ascunse. |